Suparat pe viata ca intr-un  cantec de betie...viata te lasa pustiit dupa ce te prinde in furtuna ei... Chiar daca vrei sa zici stop ! nu te lasi batut. Iti spui mereu:  eu obosesc greu...eu nu obosesc...nu vreau ! Ma ridic si ma ,,scutur’’...Mi-ar placea sa ma prinda ipostaza de lacusta: ,,reculer pour mieux sauter’’...ca in jocurile copilariei: Verde ! Cine n-are pierde ! Nu se stie de unde sare lacusta de smarald si-ti devoreaza interesul.

       ,,Dieu et mon droit’’...et le mot ,,droit’’ comment le décrire ? Peut-être comme un chevalier qui combat pour sa gloire et aussi pour sa Dulcinée ? Et s’il découvre que sa Dulcinée n’est pas celle qui lui amène la gloire...s’il découvre  une Dulcinée stérile et frigide, l’âme sèche ? Euh, bien, il reprend sa quête et sa route, ne s’arrête pas en chemin. Mais le Hasard pourrait bien faire les choses pour une fois et si ce n’était même pas le Hasard? Car...trop vite...trop d’un coup...le Hasard jette les sortes...il n’est qu’un vendeur d’illusions et ,,la vie, toute la vie, n’est qu’un coup monte’’? Bonne idée, monsieur Arthaud ! Chapeau!

        Oare poti crede in ce se intampla dintr-o data? Poti cauta un sens, acela ca inainte de a reusi ceva, inveti bucuria de a regasi ceea ce ai pierdut...Dar poate... uneori e o prostie sa te astepti sa gasesti ceea ce ai pierdut. Sunt lucruri...sentimente...trairi...intamplari ce nu se mai repeta. Sa crezi ca uneori astrele si zodiile fac conjuratie pentru fericirea cuiva? Intr-un fel sau altul platim totul pe lumea asta. Asa ca, nu poti fi fatalist decat in favoarea ta. Eu...nu sunt previzibila. Ca vremea rea. Tu...nu ceri lucruri de sef de gara in comportamentul cuiva...nu genul celui care stie viata ca un sef de gara, cu ore exacte si trenuri punctuale...asta chiar daca ne petrecem vietile pe un peron...Ce-ai sa te faci cu un suflet ratacit ca al meu? Crezi ca vine inapoi singurel pe umarul tau, ii pui inel pe picior, il arunci in aer cand vrea sa zboare si iti va multumi pentru elan? Nu ti-e teama ca va bate din aripi neobosit? Cum poti fi atat de sigur? Te bazezi pe faptul ca nefiind posesiv, ma voi bucura sa revin? Uiti ca eu...daca am ales sa plec, nu mai revin oricat de greu mi-ar fi. Intrebari fara rost...justificari asemenea...,,unde sa pleci?’’...,,nu vad cum ai mai vrea sa pleci, de ce si cum...’’ Chiar crezi ca m-ai putea face sa raman? Ca as gasi ,,mon Arcadia’’ langa tine? Prea multa siguranta sa crezi ca ai reusi - chiar si din incercari -  si sa nutresti inconstient speranta ca prima incercare ar fi cea buna si ca as prefera sa raman decat ,,sa mor’’ incercand in alta parte...Ca un ,,pesimist bine informat’’, in negritudinea gandurilor tale iti spui ca sunt sensibila chiar si la iubire si ca...mi-ar prinde bine, mi-ar creste aripi noi daca as vrea sa te bucuri de zborul meu...Si totusi...Eu sunt o poveste cu tine...sau as putea deveni una aparte?

N.S. (august 2010)