22 Mar 2010, 17:38

Mesager al unui arhaic blestem, distrug tot ce ating. Mi-e sufletul nins...Acum e asa frig si pustiu acolo,ca nu mai vad cararea...Tot orbecaiesc spre far...nimic sa-mi indrume pasii...Visul ala palpabil e tot ce mi-a ramas. De el ma agat asemeni naufragiatului de prima bucata gasita in deriva. Ironic, zambesc...E trist si gol...Desi iubesc...fara rost...ma risipesc. ,,Mon chevalier de la feuille d'erable''? O iluzie traita plenar...o imagine intr-o oglinda sparta...un univers paralel realitatii...o fantasma traita la dimensiuni reale si din care , acum, la trezire, nu-mi pot gasi echilibrul. Farame de fericire platite la suprapret. Pecetea blestemului atarnand greu pe umeri...Iubirea...iluzoriu sentiment...himera de frumos....pur...daruire...Poate am ajuns prea tarziu...Poate e prea tarziu pentru mine...Am obosit sa sper...sa cred...sa iubesc...E asa pustiu si frig pe drumul asta ! In suflet urla a vant cuvinte seci ce distrug tot in jur. Ratacesc intre suflete goale tot aspirand sa readuc la viata grauntele de jar ce palpaie in adanc...mi-e greu sa iubesc si sa ma distrug cu fiecare trecere. Tembela alegere ! Sa lasi pe celalalt sa te distruga sperand ca n-o va face...sa te descoperi...sa ramai nud in fata cinismului, a pragmatismului...Atat de vulnerabil ! Sa privesti detasat...ca un spectator...Gesturi frumoase ucise prin cuvinte seci...In opacitatea ta, nici nu-ti dai seama de asta...te comporti normal...E ceva firesc sa iubesti asa, cu facturi si chitante...occidental si pragmatic...

N.S.