Ma intrebai ce fac...Nici eu nu mai stiu. Ma incoltesc o multime de griji si tin intre palme un castel de nisip. Ma misc grijuliu pentru a nu-i grabi distrugerea. Sper sa fiu paranoica si doar temerile mele exacerbate sa fi iesit la suprafata. Imi fac totusi curaj spunandu-mi ca voi gasi cumva resorturile pentru a continua si a duce la bun final ceea ce am inceput in ciuda cotidianului ce-mi tot trimite lovitura dupa lovitura. Sunt prea mandra insa pentru a ramane in genunchi. Prefer sa strang din dinti si sa ma ridic oricat ar durea. Stiu ca numai in mine si prin propriile forte voi gasi cumva solutia. Ce fac? Ce simt? Dau din maini si fac valuri in butoiul melancoliei, infrunt tristetile si ma lupt cu morile de vant. Pana unde? Pana cand? Habar n-am !Dar stii ce? Eu m-am obisnuit deja, e...rutina...So, keep walking, WTF !
N.S.