Viata asta...imprevizibila si naravasa te provoaca si odata intrat in labirintul ei nu ai decat sa cauti noi si noi carari la fiecare rascruce sau drum inchis. Acum ma simt obosita si ravasita...plecarea asta nu mi-a adus linistea cautata...a rascolit rani ce le-am ferecat intru ignorare.Acum ranesc toate...Cei ce te iubesc...viata insasi...senzatia luptei in van si oboseala asta...Am ostenit sa vreau sa lupt in pustie.Stiu ca nu le poti avea pe toate. Atunci, in virtutea carui principiu ma incapatanez? Visez sa incep o viata noua departe de tot ce a durut si doare acut, subcutanat...sa fiu doar eu, sa las in urma tot, sa pot sterge cu buretele creta trecerii, sa evit reminescentele darelor lasate pe neagra tabla de un burete poros, parca reticent in a-si face meseria...Nu inteleg de ce aripi negre ma cuprind acum. Poate e de la dezamagiri, poate de la oboseala acumulata in aceste patru zile de batut tara in lung si-n lat, de la nopti nedormite in tentative de autoanaliza, incercare de a ma defini...regasi...de a intregi piesele unui puzzle sufletesc, amalgam de trairi...intrebari...vise...

N.S. ( 16 mai 2010)

calatoare...

...Pasul Tihuta....Verde negru si verde crud...Gand pierdut intre creste de munti, departe de toti si toate....pierdut in puritatea naturii...intoarcere la origini...Un strop de liniste si pur, dor de regasire a ceea ce ai pierdut...Iti permiti sa fi om o vreme, sa renunti la inversunarea cu care tot tesi franturi de suflet ce atarna jalnic in bravura cu care te imbraci in cotidian. Teama si alungare a momentelor de real cand ramai singur cu propriile ganduri...Rasul, optimismul si frivolitatea ce le pui intre tine si semeni zilnic, noaptea raman rusinate la usa. Esti gol ca un prunc in fata unui suflet ce-si cauta ratiunea de a fi. Quo vadis Domine? Incotro? Care-i calea? Intre adio si nicaieri sentimentul dezradacinarii doare. Doare la fel si cel al inutilitatii de a ramane aici...Esti suspendat intre nou si vechi, cunoscut si necunoscut, curaj si teama...Bravez optimist in disperarea ce ti-o da lipsa satisfactiei, esecul in plan afectiv, profesional....imposibilitatea de a rodi pe un teren ce-ti refuza fertilitatea, unde si simplul fapt de a inflori pare o utopie...Viata asta...O mare minciuna ! Idiot esti de-i cauti sensul !...e doar un MARE NONSENS...Esti orb de nu intelegi ca esti in cautarea nimicului...

N.S. (15 mai 2010)

22 Mai 2010, 12:43

...candva spuneam ca suntem doar niste marionete...cu iluzii de actori pe scena vietii... personaje in cautarea unui rol principal...traim si ne ardem flacari pret de o clipa pentru a palpai apoi in cautarea rolului pierdut...pentru a ne pierde iar in betia tangoului...in pasiunea iubirii...trairii... Si totul nu-i decat o batere de aripi efemera....

N.S.

Zambet de roua si praf de stele aninat de pleoape...visare...eterna cautare a sufletului pereche unit in taceri si cuvant...zbor solitar intre resemnare si tentatia dublului...Cu norocul, singura calauza pe firul vietii te asezi cuminte sau razvratit la rand. Ca de obicei, ajungi ultimul la coada de bilete sau pur si simplu ceri alt bilet de la viata...Te grabesti sa-l compostezi bine dar te dai jos pe traseu nerecunoscand intre atatea gari si peroane drumul. Chipuri sterse...calatori prin viata ta trec cei ce-au insemnat...au vrut sa insemne...sau...ai vrut sa insemne ceva...Mereu in contratimp, gresim peronul, ora, trenul...Poli opusi ai aceleiasi cautari calatorim...ratacim...Incotro?...Spre un pisc inzapezit sau poate...o plaja uitata...Si , de fiecare data, te intrebi: Esti fericit? Mereu intre extreme, concluzionezi cinic: Viata asta...ori ti-o trage de nu te vezi...ori te face nabab !!!...Cusuta cu mii de noduri, te face sa intri in ele de nu te mai vezi...Si oare cum era cu nodul gordian? Firav gand ce te-ar elibera de-i pericol de sufocare...Mai des sau mai rar, ne lovim in colturile existentei. Acceptam provocarile ignorand eventualele pericole...esecuri..si, ca intr-un gest suicid, descoperi ca-ti place tare sa faci bungee fara coarda. Cadere libera sau risc asumat?...Ai iubit...Ai trait din plin...Ai suferit...Te-ai ridicat...Mergi mai departe inversunat... neobosit... vei gasi intotdeauna un motiv pentru a-ti continua drumul...vei invata din esec si-ti vei asuma responsabilitatea propriilor acte...Soo...keep walking, Johnny !!!

N.S. (23. martie 2010)

rasfoiri

22. oct. 2009 / 30 martie.2010
Virtualul? Nu caut ceva anume aici, doar imi petrec timpul liber placut printre prieteni, suflete refugiate in ,,Laguna albastra''. Nu-mi caut un iubit...Nu-mi caut amant...Inca ma lupt cu mentinerea echilibrului in urma unei superbe povesti de dragoste ale carei culmi de inalt si adanc m-au adus intre granitele cliseului ,,barbatii buni sunt fie luati, fie homosexuali''...In ceea ce priveste ,,bafta '' mea - ca sa folosesc un termen actual imaginii intelectuale promovate acerb (a se citi pe ton ironic ) intr-ale intalnirii sufletului-pereche, mai bine ma las pagubasa. Am un mare talent de a da numai peste personae non grata...Deh ! sunt dotata !!! Chiar daca ideea de cuplu e asociata cifrei doi, eu aleg unu ! Iterativ, barbatul din viata mea m-a lasat sa ma descurc singura si, in puterea obisnuintei, incerc sa fac naibii ceva cu viata mea. Deci : zbor in unu si...atat ! Nu ma mai am decat pe mine dar e si asta un avantaj pana la urma...Stii ce poti si ce poti cere de la tine...asteptarile nu-s inselate...elimini factorul neprevazut... incertitudine. De zburat pe jos...Eu?...Niciodata ! Sunt o fire independenta si nu fac parte din categoria femeilor casnice si dependente de un statut marital doar pentru a fi in randul lumii. E drept, uneori mi-e dor de cineva sa-mi fie alaturi, fie si pentru o clipa in care as vrea sa-mi plec fruntea obosita pe umarul lui si sa simt ca nu ma mai lupt singura cu marile vietii...Da-mi trece ! Nu-i de ales. Nu-i timp de pierdut in lamentari. Viata...e prea scurta. Sunt atatea de facut / vazut/ trait/ simtit...pe lumea asta. Suflet-albatros, de medicul veterinar e bine sa ma feresc o vreme...Daca sub impulsul intentiilor bune vrea sa-mi franga si cealalta aripa? Cum as mai putea zbura atunci? Mie cifra doi nu mi-e purtatoare de noroc...asa ca am invatat sa accept solitarul unu. Macar sunt ferita de dezamagiri si piedici ale semenilor, de interese meschine si rechini in ape calme...E drept, neimplinite-s momentan destule dar nu mi-e teama de zbor si de furtuni. Important e sa merg mai departe. In ceea ce priveste partea cu echilibrul, mi-am facut deja ucenicia. Sa incerc marea cu degetul nu-i de ajuns pentru mine. Imi place sa ma avant temerar in valurile ei zbuciumate...sa-mi intind aripile in zbor contemplativ...sa-i simt gustul sarat pe buze si mangaierea firelor de nisip pe glezne...

N.S.

speranta...

...speranta saraca, prea fragila sa poate zbura , a ramas in cutia Pandorei...Dezamagitor e ca atunci cand o raza simti ca se strecoara ...dai peste alt specimen aidoma celui ce ti-a zdrobit sufletul....si atunci? ...sa nu-i rupi tu aripile idoatei aleia de-si spune speranta si sa o inchizi cu mii de lacate?

N.S.

11 august 2010

      N-am sa inteleg niciodata gestul de a face toate eforturile pentru a castiga sufletul, dragostea cuiva doar pentru un simplu capriciu stiind ca oricum il vei strivi sub carambul bocancului ca pe un muc de tigara. La ce bun sa-l ai pe celalalt in totalitate, trup si suflet, doar pentru a-l distruge dupa satisfacerea curiozitatii ?
       Ce sa faci atunci cand de dupa perdeaua unui zambet afisat privesti adanc in suflet ? Cum sa tii echilibrul cu toata durerea aia stransa acolo ? Incerci compensatoriu sa-ti propui atingerea unor vise sperand sa aline trecerea si sa aduca un strop de uitare. Apoi descoperi ca, orice-ai face, prapastia din suflet e acolo…intacta. Uneori se adanceste, alteori reusesti sa-i mentii starea de fapt. De estompat nici gand. Cu zambet pe buze tarasti dupa tine o inima cimitir.


N.S.       

ganduri...

Dumnezeule cat de mult putem duce uneori ! Le ducem in virtutea obisnuintei si intelept e sa le luam asa cum au picat, fara intrebari inutile pentru ca raspunsuri nu vom gasi...
Eu, oricum nu mai am nimic de pierdut...Viata? Oricum o vom pierde candva, mai devreme sau mai tarziu...Nu mi-e frica de moarte...ii multumesc fostului meu logodnic pentru ca am invatat asta langa el. Inainte sa-l cunosc ma temeam de moarte, de lumea de dincolo etc...porcarii inoculate/ inculcate de religie- una ortodoxa pe care n-as mai imbratisa-o daca ar fi sa aleg eu...e cea mai perversa dintre religii...- ,,parerea mea'' ca sa citez o expresie venita in limbaj uzual din media -cred...
Si revenind, cand nu mai ai nimic de pierdut nici n-ai idee cat de puternic vei fi, n-o stii dar vei descoperi asta pas cu pas atunci cand treci pe cararile pline de incercari ale vietii...

O chestie interesanta: Pub "sorry"-Mercedes-Benz E-Classhttp://www.youtube.com/watch?v=70PyRNosKcw

si fragmenul de film din care s-au inspirat pentru asta:http://www.youtube.com/watch?v=lj1ZvkAX7VE

Det Sjunde Inseglet -A SAPTEA PECETE, regizorul Ingmar Bergmann
Cavalerul, un cruciat, in drumul spre casa se intalneste cu moartea care-i spune ca a venit dupa el. Cavalerul o provoaca la un joc de sah si moartea pierde- de fapt amana partida. Apoi moartea triseaza, cavalerul marturiseste sub confesiune ce miscari va face (condamnare a confesiunii ??? spovedania e autotràdare si tribut inutil adus mortii ??)

Ramane de meditat nu?

N.S.

...poate...

    Intotdeauna e drum lung pana departe in devenirea noastra ca fiinte. Toti ne cautam linistea interioara….pentru o clipa de fericire platim tribute inzecit… cotidianul, mizeriile de zi cu zi ne abat pasii de la noi. .E din ce in ce mai greu sa putem avea un trai lin, liniste. Important e sa luptam pentru ceea ce ne dorim, sa nu ne lasam. Lumea asta e prea nebuna in continua ei miscare. Nu stim niciodata incotro pana la final. Avem doar clipe-timp de stabilitate. Atat…
    Poate  trufie…poate infatuare - pacat sau nu din alta perspectiva biblica - sunt constienta de valoarea mea care nu vine doar din ,,frumusete’’. Poate undeva…candva…cineva se va simti fericit pentru ca ma are alaturi. Momentan ma am doar pe mine dar nu ma plang. Atunci cand esti fluture de noapte orbit de neoanele ce sclipesc ademenitor in realitatea cotidiana ignori lucrurile simple…esenta…profunzimea si simplitatea vietii…talcul ei ascuns. Putini sunt cei care se apleaca asupra lor, citesc printre randuri si observa persoana, sufletul din spatele unui nume sau al unei imagini…putini isi apleaca privirea asupra universului celuilalt…


N.S.

...en retard

Vagues de brouillard couvrent mes voiles…Hélas !...Défi des eaux ou je nage paresseux, sans hâte, complice a la souffrance d’aimer une image d’un toi irréel…mes vagues a l’âme…le temps quand je reste tout seule et la brume écarte mon ciel bleu…mes blessures…mon vol d’oiseau faible cherchant toujours son château du sable ou ses ailes enchaînes dans tout ce rêve immatériel seraient libres de voler de nouveau…de suivre des anciennes histoires qu’a l’instant je préfère de n’y croire…le chant de sirène qui t’amène dans mon âme, reitherante…les sables mouvantes des sentiments…de la passion…l’océan des promesses…Baiser les yeux devant le mirage d’un amour hypothétique…dans une foi d’un avenir proche….
     Mais la vraie histoire…cette histoire vécue m’a appris que ton regard était un adieu…le sourire…l’espoir...disparaissent entre l’amour et  la détresse. On l’a maudit de sentir toujours la sécheresse d’un amour partage sous l’empire d’une seule chiffre : 1…la solitude d’âme…la sécheresse d’un lit qui manque l’orage des sentiments…des corps qui gouttent la passion…la tendresse...l’amour…le câlin…la joie d’en sentir jusqu'à se perdre l’un a l’autre…

N.S.

Puzzle sufletesc...

Le 23 septembre 2010
  Je ne sais pas si la clé de cette âme si vide et orageuse peut être une vraie solution. C’est presque comme une obsession…la blessure d’une trahison qui a mis l’étiquette, c’est soufi !’’….la souci de tous les beaux pensés, intentions des autres qui finissent par te laisser trop lourd après la trahison. L’amour est violent…il t’allume jusqu'à la folie…tu frappes dans les murs des faiblesses, blessures ou silences d’autrui mais sans la certitude d’ouvrir même une fenêtre en espérant d’ouvrir la porte. Et alors ? Tu restes planque là-bas, devant ta solitude, ta sécheresse d’espoir dans un chemin a faire ensemble mais fait en réel a l’envers, seul dans ta solitude, dans tes nuits blanches…blanchies d’une lune témoigne de tous les murs de feu et jours lointaines au bout du quels tu attend quoi ? L’amour est pour les gens heureux…It was only love who broke my heart…
N.S.