...Pasul Tihuta....Verde negru si verde crud...Gand pierdut intre creste de munti, departe de toti si toate....pierdut in puritatea naturii...intoarcere la origini...Un strop de liniste si pur, dor de regasire a ceea ce ai pierdut...Iti permiti sa fi om o vreme, sa renunti la inversunarea cu care tot tesi franturi de suflet ce atarna jalnic in bravura cu care te imbraci in cotidian. Teama si alungare a momentelor de real cand ramai singur cu propriile ganduri...Rasul, optimismul si frivolitatea ce le pui intre tine si semeni zilnic, noaptea raman rusinate la usa. Esti gol ca un prunc in fata unui suflet ce-si cauta ratiunea de a fi. Quo vadis Domine? Incotro? Care-i calea? Intre adio si nicaieri sentimentul dezradacinarii doare. Doare la fel si cel al inutilitatii de a ramane aici...Esti suspendat intre nou si vechi, cunoscut si necunoscut, curaj si teama...Bravez optimist in disperarea ce ti-o da lipsa satisfactiei, esecul in plan afectiv, profesional....imposibilitatea de a rodi pe un teren ce-ti refuza fertilitatea, unde si simplul fapt de a inflori pare o utopie...Viata asta...O mare minciuna ! Idiot esti de-i cauti sensul !...e doar un MARE NONSENS...Esti orb de nu intelegi ca esti in cautarea nimicului...
N.S. (15 mai 2010)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu