ratacim...

Ratacim pe val de speranta si pisc de uitare...cautam ardent raza de soare ranindu-ne talpile in creste de val...Traim din afara vieti ce...poate...nu ne apartin si ne simtim stingheri de fiecare data cand devenim actori intr-un rol principal. ,,Uitam sa stralucim'' asa cum spunea un suflet drag...Uitam sirul numelor...urmelor...dar daca numele a intrat in uitare...mai are rost sa-ti amintesti? Vise...Iluzii...multe tare...au ramas in cutia Pandorei. Aveau aripile fragile si au uitat sa zboare... si-au frant aripile prea devreme si-au intalnit tristetea...prea multe rani de pansat...prea mult zbor frant din prea inalt...prea mult gol si...vid...prea mult strigat in pustiu si doar prezenta propriului ecou...Asa ca, te risipesti in tacere...cu pasi inceti...Nu mai ai nimic de spus. Cuvintele s-au dematerializat...sunt nude in bataia vantului ce le biciuie obrajii. Metafora s-a pierdut si ea pe drumul marilor si degete albe de fir iluzoriu acopera cararea luminata de la capat de lume...Solitar si alb de vreme, farul stravechi infrunta noaptea...trecerea...viata ...moartea...Cuvintele-s goale acum, ratacesc in cautarea sensului...Fir de nisip uitat intr-o cochilie pe fund de mare, cu mers de melc...Suflete, incotro???

N.S. (20 Mar, 01:32)

Visul mamei mele a fost sa vada Franta....al meu, Irlanda cu tarmurile ei stancoase si verzi pazite de castelele sale...Dar viata este imprevizibila si...am ajuns in Franta. M-am indragostit de falezele de la Etretat... de Normandia...de Paris...Am trait sentimentul de ,,soyez bienvenue chez les Ch'ti ''...La rascruce de 2009-2010 am avut sansa de a revedea Parisul...noaptea...Sa admir dantelele gotice ale arhitecturii catedralei Notre Dame printre care se strecoara lumina lunii...Sa ma opresc pentru o clipa-ceas savurandu-mi cafeaua si privind trecatorii confortabil asezata pe scaunul primitor al unei cochete cafenele parisiene ...apoi sa ma pierd, hai-hui pe stradutele orasului luminii si al iubirii...Sa-ti oglindesti privirile in apele Senei sau sa ai sentimentul nimicniciei cand te afli in centrul celor patru colosi de metal ai celebrului Tour Eiffel...Sa descoperi de la inaltimea esplanadei Trocadero luminile orasului identificand cladiri pline de poveste si istorie....Drumurile noastre in viata apar si dispar, se reorganizeaza sub pecetea prezentului aflat intr-o continua transformare...Candva...ma voi intoarce pe stradute pietruite si voi visa din nou cu ochi deschisi a uimire...la copacul-poezie scris pe un zid... la fascinantii ,,les gargouilles ’’ sau la vitralii vechi...

E drept distanta se asterne in timp peste oameni... mi-ar fi placut sa putem depana amintiri trezite de glasul Senei...impresii lasate de cotidian...mirari in fata ,,franturilor de frumusete''...Ocaziile apar sau se creaza...le conturam sau traim sub imperiul lui ,,ce-ar fi fost daca...''

N.S.  (24 Feb, 00:20)

...remember....

Remember...18 Apr 2010, 19:06

23/ 24. o7.2010 h: 06.00

         Nu stiu daca am tras lozul cel mare la loteria vietii sau daca, in partida asta, am toti asii in maneca...dar stiu ca voi juca...imi voi juca pana la capat cartea...imi voi intinde aripile...le voi deschide larg...tot mai larg si voi zbura...ma voi avanta spre inalt...spre adanc...spre traire...Voi sorbi cu nesat din tot ceea ce imi este harazit sa se intample...Voi trai din plin toata aceasta aventura ce-mi va purta pasii catre tine...in lumea ta... Deschid fereastra si privesc nucul batran din vecini...gugustiucul ce-si ia zborul de pe creanga lui cu frunze-amare...cerul senin si iarba-nrourata...Miros de frunze de nuc strivite...Cat imi place sa culeg frunza crud-amara si sa-i sorb parfumul ce se-nalta dintre degetele-mi ce o strivesc...dureros...isi lasa aroma sa-mi invaluie simturile...In departare, in roua zorilor, cant de cocosi...de gugustiuc oprit pe fire de curent electric...ciripit de pasarele in gradini...Infundat, zgomot de cotidian razbate...sunet de masini ce si-au pornit motoarele..si-au urnit rotile spre finalizarea unei alte saptamani...sfarsitul unei zile de lucru...inceputul alteia de week-end...Pe drumul asfaltat curand - gratie alegerilor- se aud pasi si voci...E vineri, zi de targ ! Cu sau fara mine, aici viata isi va urma cursul..isi urmeaza cursul...Ma ridic...Nu stiu cat am reusit sa dorm dar plutesc intr-o betie si-s nauca de fericire !...nedeslusite sentimente bat la poarta sufletului meu... Parintii dorm...Ii sarut pe frunte...Incep cu tata care, in stilu-i caracteristic, imi spune: - Te-o fi apucat vreun puseu de afectiune, fugi de-aici !...Mda !...stiu ca ma iubeste mult dar e ca un Mos Martin batran din familia Grizzly...nu se lasa prada efuziunilor sentimentale decat foarte rar. Mama deschide si ea ochii...O sarut si pe ea, se uita la mine si nu-i nevoie decat de-o privire ce-mi spune ca a inteles tot...Ei sunt lucrurile ce conteaza in viata asta pentru mine, la nivel primordial...cei ce mi-au fost mereu alaturi, cu bune si rele...cei ce au stiut sa-mi fie PARINTI...Singurii oameni de parerea carora imi pasa !
         Racoarea diminetii nu pare a prevesti caniculara zi ce se asterne dinainte...poate doar seninul cerului sa o dea de gol...Tata a iesit. Fug sa ma cuibaresc in bratele mamei...putin...pentru un fragment de timp, de traire...ce o voi lua cu mine...in suflet...in fiinta...asa cum voi avea mereu in inima gesturile celor ce imi sunt aproape sufletului : calda atingere-a privirii care intra in camera unde respir putina odihna intr-o perioada plina de zbucium si epuizare...mana ce-mi acopera cu un pled, protector, corpul dezvelit in timpul somnului...O simt ca prin vis...e gestul tandru-al mamei ce vegheaza somnul copillui sau, gest venit intr-un moment in care aveam atata nevoie de sentimentul protectiei...de un strop de tandrete, de duiosie. a doua mea familie... cea ,,adoptiva''...mi-a daruit atatea clipe de neuitat...trairi...sentimente...sfat si sprijin la greu, bucurie si sarbatoare a succesului langa mine...Au fost atatea...baschet, fotografia, internetul, exuberanta si pofta de viata a Ruxandrei...agitatia domnului Costache..calmul si vocea molcoma a bunicilor...afectiunea si prietenia doamnei Viorica...tatonarile si tachinarile cu Tomitza, matza familiei... Miruna doarme. O privesc si ma gandesc la anii astia in care ne-am indepartat din cauza conjuncturilor, celor din jur...Mi-a fost dor de ea...am tanjit dupa ,,fii-mea adoptiva'' - ca s-o citez pe Dana din vremurile bune cand imi spunea: ,,- Hai Nadio, ia-o pe fii-ta adoptiva si in oras cu voi !''...Ne-a fost asa dor una de cealalta...O privesc. O adevarata domnisoara cu ochi migdalati, gene lungi si ten creol...Ochii mari si negri, curiosi, mi-au atras atentia atunci, la primul contact cu ghemotocul infasat ce ma privea...apoi...au urmat zile si nopti petrecute impreuna...in vacante. Plecarile Danei la Bucuresti se soldau cu lacrimi ce nu se potoleau decat in prezenta mamei-surogat. Asa ca, mergeam in curtea vecina, imi luam copilul, suzeta, paturica, olita si lapticul si..veneam acasa...Vara dupa vara, am vazut-o crescand. Am scapat de suzeta, olita si...am schimbat- modificat traseul...am intrat in zodia povestilor. Nu adormea decat daca ii citeam eu povesti. Si tine-te povesti la ceas de taina- vorba lui Sadoveau.
          De cele mai multe ori treceam de miezul noptii si ne apuca unu- doua dimineata prin tari fermecate alaturi de printi, printese si animalute nazdravane..A fost odata...Il etait une fois...pana cand pica obosita si o inveleam, ieseam tip-til din camera si ma intorceam acasa...Alte vacante...concedii...drumuri la Bucuresti : patinoar, role in parc ( la Circ), inot la Dinamo, sarbatori impreuna, concerte in aer liber, focuri de artificii, K.F.C., McDonalds, Pizza Hut, plimbari prin Romana pana la Universitate...teme...la mare...timp impreuna....trairi...emotii... Evenimente...trairi ce nu se uita...se poarta in suflet...sunt parte din fiinta noastra...ne formeaza...ne definesc...
              
        Candva...ma pregateam de zbor...zbor de femeie indragostita ce-n drumul spre el, spre trairea povestii de dragoste, inconstienta, isi lua ,,la revedere'' de la franturi de suflet spunandu-si ca, de-l va avea pe el, la adapostul bratelor sale va fi bine, va fi ferita de furtuni..va fi...Ce frumos promitea viitorul trait intens...De fapt, noptile si asteptarea, emotia evenimentului, bagajele si sortarea: asta iau, asta las, asta mi-o trimiteti voi, asta...etc...Ce sa mai gandesti la rece ce-ti trebuie sau nu acolo cand in mintea ta nu-i decat el?...nu-i decat calda imbratisare a lui....pasionalul sarut al intalnirii...nebunia de a fi in bratele lui, cu el...O nebunie consumata intens...arsa violent in trei saptamani de magie ce n-a avut puterea sa amane zorii... Zborul spre doi...noi...revine de data asta solitar pentru ca e prea puternica acea chemare a Cerului meu aproape...El : a fost...Cerul s-a frant din neputinta de a-i pastra intregul...Vor ramane acolo in trecut toate visele alea, himere hranite inconstient, instinctiv de dorinta de a trai in doi o iluzie... Acum drumul e presarat de stanci, sunt diguri umede si nisipuri ce te-ademenesc in jocul lor. Serpuind le eviti si mergi mai departe printre jetoanele ce palpaie in intuneric. Mare minune si fosforul asta ! ...O prima rascruce...Sa fie la dreapta sau la stanga drumul bun? Sa te retragi...sa tragi aer adanc in piept, sa inchizi ochii si sa pasesti temerar...Acum, incet-incet deschizi pleoapele a mirare...Pana aici e bine ! Dar... Exista si un ,,dar''...Bine-ai venit in zodia lui ! Macar nu mai esti pus sa alegi. Acum , executi sau nu. E rascruce dar drumul e marcat. Ce-i de facut ti-e clar. Te incadrezi? O parte din fructul dorit ti-e dinainte..

        ...Restul se va aseza firesc, ordonat, la rand. Litere de alfabet, urmele pasilor vor creiona cuvantul...destinul...zborul...

N.S.