Visul mamei mele a fost sa vada Franta....al meu, Irlanda cu tarmurile ei stancoase si verzi pazite de castelele sale...Dar viata este imprevizibila si...am ajuns in Franta. M-am indragostit de falezele de la Etretat... de Normandia...de Paris...Am trait sentimentul de ,,soyez bienvenue chez les Ch'ti ''...La rascruce de 2009-2010 am avut sansa de a revedea Parisul...noaptea...Sa admir dantelele gotice ale arhitecturii catedralei Notre Dame printre care se strecoara lumina lunii...Sa ma opresc pentru o clipa-ceas savurandu-mi cafeaua si privind trecatorii confortabil asezata pe scaunul primitor al unei cochete cafenele parisiene ...apoi sa ma pierd, hai-hui pe stradutele orasului luminii si al iubirii...Sa-ti oglindesti privirile in apele Senei sau sa ai sentimentul nimicniciei cand te afli in centrul celor patru colosi de metal ai celebrului Tour Eiffel...Sa descoperi de la inaltimea esplanadei Trocadero luminile orasului identificand cladiri pline de poveste si istorie....Drumurile noastre in viata apar si dispar, se reorganizeaza sub pecetea prezentului aflat intr-o continua transformare...Candva...ma voi intoarce pe stradute pietruite si voi visa din nou cu ochi deschisi a uimire...la copacul-poezie scris pe un zid... la fascinantii ,,les gargouilles ’’ sau la vitralii vechi...

E drept distanta se asterne in timp peste oameni... mi-ar fi placut sa putem depana amintiri trezite de glasul Senei...impresii lasate de cotidian...mirari in fata ,,franturilor de frumusete''...Ocaziile apar sau se creaza...le conturam sau traim sub imperiul lui ,,ce-ar fi fost daca...''

N.S.  (24 Feb, 00:20)