Ratacim pe val de speranta si pisc de uitare...cautam ardent raza de soare ranindu-ne talpile in creste de val...Traim din afara vieti ce...poate...nu ne apartin si ne simtim stingheri de fiecare data cand devenim actori intr-un rol principal. ,,Uitam sa stralucim'' asa cum spunea un suflet drag...Uitam sirul numelor...urmelor...dar daca numele a intrat in uitare...mai are rost sa-ti amintesti? Vise...Iluzii...multe tare...au ramas in cutia Pandorei. Aveau aripile fragile si au uitat sa zboare... si-au frant aripile prea devreme si-au intalnit tristetea...prea multe rani de pansat...prea mult zbor frant din prea inalt...prea mult gol si...vid...prea mult strigat in pustiu si doar prezenta propriului ecou...Asa ca, te risipesti in tacere...cu pasi inceti...Nu mai ai nimic de spus. Cuvintele s-au dematerializat...sunt nude in bataia vantului ce le biciuie obrajii. Metafora s-a pierdut si ea pe drumul marilor si degete albe de fir iluzoriu acopera cararea luminata de la capat de lume...Solitar si alb de vreme, farul stravechi infrunta noaptea...trecerea...viata ...moartea...Cuvintele-s goale acum, ratacesc in cautarea sensului...Fir de nisip uitat intr-o cochilie pe fund de mare, cu mers de melc...Suflete, incotro???
N.S. (20 Mar, 01:32)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu