Viata asta...imprevizibila si naravasa te provoaca si odata intrat in labirintul ei nu ai decat sa cauti noi si noi carari la fiecare rascruce sau drum inchis. Acum ma simt obosita si ravasita...plecarea asta nu mi-a adus linistea cautata...a rascolit rani ce le-am ferecat intru ignorare.Acum ranesc toate...Cei ce te iubesc...viata insasi...senzatia luptei in van si oboseala asta...Am ostenit sa vreau sa lupt in pustie.Stiu ca nu le poti avea pe toate. Atunci, in virtutea carui principiu ma incapatanez? Visez sa incep o viata noua departe de tot ce a durut si doare acut, subcutanat...sa fiu doar eu, sa las in urma tot, sa pot sterge cu buretele creta trecerii, sa evit reminescentele darelor lasate pe neagra tabla de un burete poros, parca reticent in a-si face meseria...Nu inteleg de ce aripi negre ma cuprind acum. Poate e de la dezamagiri, poate de la oboseala acumulata in aceste patru zile de batut tara in lung si-n lat, de la nopti nedormite in tentative de autoanaliza, incercare de a ma defini...regasi...de a intregi piesele unui puzzle sufletesc, amalgam de trairi...intrebari...vise...

N.S. ( 16 mai 2010)