Un vant rece si aprig batea dinspre vest. Drumetul, obosit, se opri la marginea drumului. Mai avea mult pana acasa dar nimic nu-l indemna sa se grabeasca. Si avea dreptate! O senzatie stranie il cuprindea... Ii era frica de tacerea ce se asternuse in sufletul sau. Minutele treceau si, o data cu ele, samburele spaimei crestea devenind tot mai greu. Ii era teama de ostilitatea ce-l astepta la capatul drumului... Oare-l vor mai recunoaste?...Cate s-au schimbat de la plecarea lui...Era doar un copil si acum...acum e un barbat in floarea varstei. Era obosit, prea obosit pentru amintirile care, intr-un iures nebun au spart stavilarele sentimentelor reprimate in tot acest timp... Era greu...cu atatea amintiri care-l trageau in urma nu mai putea lupta. La ce sa se intoarca? Pentru ce? Oare aveau nevoie de el? Si totul parca-si arata adversitatea. Niciun gest binevoitor...Singur intre furia naturii si nepasarea oamenilor... O adiere ca o infiorare de zefir si tresari...Si daca n-or sa-l recunoasca? Daca-l vor renega a doua oara? Ridica ochii spre cer. Privirea lui hotarata parea sa spuna: ,,- Nu mi-e frica de tine...te voi infrange...nu sunt las!'' Iar cerul, drept raspuns, incepu sa planga cu lacrimi mari de copil.
Undeva, departe, un fulger razlet spinteca vazduhul. Natura, dezlantuita se impotrivea cu toata fiinta ei. Copacul nu-l putea adaposti de furia naturii.Ciudat...a mai crescut in timp...Si, pentru a nu stiu cata oara, avu certitudinea ca retraieste momentul fugii. Poate ca atunci era doar un arbust cu crengile vaduvite de vanturi si ploi dar furtuna era aceeasi. Vantul batea cu aceeasi ura razletind stropii grei in rafale nemiloase. Frigul si teama erau la fel de vii ca acum 30 de ani. Inima-i bate cu putere in timp ce vastul angrenaj al gandurilor se pune in miscare. Poate ca n-ar fi trebuit sa se intoarca...Poate ca totul nu-i decat un avertisment, un semn al trecerii...fuga...lasitatea celui care a abandonat lupta...intoarcerea...capitularea...Sentimente contradictorii il pun in miscare.Trebuie sa afle... Un batran i-a spus odata ca toate-si au pretul lor. Oare el ce pret trebuie sa plateasca pentru a-si castiga linistea? Mult ravnita liniste...Iluzia acesteia il urmareste zi si noapte. E prea mult, mult prea mult pentru el...Un lucru era sigur: nu era unul de-al lor...niciodata n-a simtit ca le apartine...simplul gand de a-i cauta il facea sa se simta stingher...
N.S.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu